Decizia CCR nr. 646/2017Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2017 · dosar 74/54/2017
Punctul 15
15. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că prevederile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, criticate în prezenta cauză, reglementează cu privire la unele dintre motivele contestației în anulare speciale, stabilind că, împotriva hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, poate fi exercitată calea de atac a contestației în anulare, pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când: 1. hotărârea dată în apel a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale; și 4. instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză. Spre deosebire de prevederile art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care se referă la hotărârile instanței de recurs, în privința hotărârilor instanței de apel nu mai este reglementat, ca motiv de exercitare a contestației în anulare, motivul de la art. 503 alin. (2) pct. 3 din același cod, respectiv atunci când instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unuia dintre motivele de apel. ...
Sursa oficială ↗