Decizia CCR nr. 658/2017Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2017 · dosar 4.323/1/2015
Punctul 15
15. De asemenea, Curtea reține că plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 1.388 din 17 decembrie 2015, cu referire la contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1.208 din 24 noiembrie 2015, apreciind că aceasta nu produce efecte în ceea ce privește repartiția celorlalți candidați declarați admiși la examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor, desfășurat în perioada 3 iulie-5 noiembrie 2015. În cuprinsul acestei din urmă hotărâri s-a făcut referire la dispozițiile art. 29 alin. (5) , (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 și s-a constatat că rațiunea avută în vedere de legiuitor pentru instituirea acestui caz de suspendare de drept a fost aceea de a proteja drepturile părții contestatoare în situația în care, dacă executarea dispoziției cuprinse în hotărâre s-ar fi realizat, iar contestația formulată ar fi fost admisă, o eventuală întoarcere a executării ar fi fost imposibilă. ...
Sursa oficială ↗