Decizia CCR nr. 630/2017Punctul 15
Punctul 15
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015. Din susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate reiese că aceasta critică numai teza referitoare la cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, astfel încât Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. ...
Sursa oficială ↗