Decizia CCR nr. 620/2017Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.10.2017 · dosar 18.318/301/2016
Punctul 7
7. De asemenea se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă, întro manieră disproporționată, libertățile altor subiecte de drept, respectiv ale instituțiilor financiar-bancare și nebancare, ce are implicații economice asupra întregii populații. În acest context se precizează că dispozițiile criticate încalcă principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispun pentru situații juridice definitiv încheiate, intervenind chiar asupra fazei inițiale de constituire a acestei situații. Astfel, normele criticate acționează nu numai asupra efectelor prezente sau viitoare ale raportului juridic născut sub legea veche, ci chiar asupra momentului inițial de constituire a situației juridice, modificând esențial regimul juridic creat prin încheierea contractului de credit, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Ca atare, Legea nr. 77/2016 este neconstituțională în măsura în care s-ar aplica cu privire la contracte de credit încheiate anterior datei intrării sale în vigoare. Prevederile criticate sunt contrare art. 44 din Constituție, deoarece, prin prisma art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se bucură de protecție constituțională orice altă creanță, precum și creanțele izvorâte din contractele de credit încheiate cu consumatorii. Sunt încălcate prevederile art. 45, art. 53 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât prin Legea nr. 77/2016 se intervine în raporturile juridice încheiate între bănci și consumatori. Este afectată în mod esențial contraprestația la care creditorul este îndreptățit prin încheierea contractelor de credit, fără respectarea cerințelor privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângerea nefiind proporțională cu scopul urmărit, normele fiind discriminatorii și impredictibile, aspect ce rezultă din art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De asemenea se apreciază că se aduce atingere art. 148 alin. (2) din Constituție, ca urmare a nerespectării obligației statului de asigurare a stabilității economice, prevăzută de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În vederea asigurării stabilității prețurilor, autoritățile naționale au obligația de a solicita Băncii Centrale Europene un aviz cu privire la proiectul legii dării în plată, context în care se precizează că singurele mențiuni cu privire la dispozițiile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale sunt în expunerea de motive, iar nu în cuprinsul legii, ceea ce ar putea duce la declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene ca urmare a faptului că anumite aspecte reglementate de directive nu se regăsesc în legea criticată. ...
Sursa oficială ↗