Sari la conținut

Decizia CCR nr. 611/2017Punctul 48

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.10.2017
Dosarul
2.428E/2017

48. În consecință, instituțiile/autoritățile puse în situația de a colabora trebuie să contribuie la configurarea principiului loialității (acestora le revine, în principal, această sarcină). Această configurare se va realiza în raport cu competențele constituționale ale fiecăreia dintre instituțiile/autoritățile aflate în colaborare, cu valorile și principiile constituționale incidente respectivei colaborări; colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege. În condițiile în care formele nu sunt prevăzute de lege (de exemplu, nu există dispoziții legale care să normeze transferul unui dosar judiciar către o comisie parlamentară de anchetă), entitățile aflate în colaborare trebuie, cu bună-credință, să identifice și să stabilească acele forme ce nu prejudiciază principiile constituționale care caracterizează fiecare entitate în parte (de pildă, independența justiției) sau care sunt incidente în raport cu particularitățile colaborării respective (de pildă, dreptul la viață privată, la imagine al persoanelor implicate). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie