Decizia CCR nr. 611/2017Paragraful 16

Motive: I. Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională. Cadrul legal Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituția României, Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Concretizarea legislativă a acestei prevederi constituționale o regăsim în dispozițiile art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora: (1) Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Cererea de soluționare a conflictului va menționa autoritățile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziției părților și opinia autorului cererii. ... II. Interpretarea sintagmei „conflict juridic de natură constituțională“ Reamintim, mai întâi, jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a definit sintagma „conflict juridic de natură constituțională“ dintre autorități publice, pentru a proceda, apoi, la examinarea situației deduse judecății, în raport de cadrul fixat chiar de instanța constituțională pentru acest tip de cauze. Astfel, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că un conflict juridic de natură constituțională presupune „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor“. De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut: „Conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale.“ În sfârșit, Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“. Prin urmare, noțiunea de conflict juridic de natură constituțională „vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct din textul Constituției“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Din cele expuse mai sus rezultă că, pentru a ne afla în prezența unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea trebuie să circumscrie analizei sale următoarele aspecte: • să verifice dacă există o situație conflictuală între două autorități publice; • în ipoteza constatării existenței unei situații conflictuale între două autorități publice să verifice dacă aceasta rezultă, în mod direct, din textul Constituției (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, punctul II). ... III. Motivarea președinților Senatului și Camerei Deputaților, autori ai sesizărilor. Obiectul verificărilor Curții Constituționale în cadrul cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională În esență, prin cererile formulate în prezenta cauză, identice sub aspectul conținutului (pentru palierul de configurare a conflictului juridic care a determinat formularea opiniei separate), autorii sesizărilor au solicitat instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 pentru funcția de președinte al României și de rezultatul scrutinului prezidențial. Față de aceste solicitări și în raport de cadrul specific de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională s-ar fi impus ca instanța de contencios constituțional: – să verifice dacă actele concrete realizate de comisia de anchetă parlamentară și care au vizat-o pe doamna Laura Codruța Kövesi au depășit sau nu competența pe care legea o conferă unei astfel de comisii și dacă ele au avut aptitudinea de a determina sau nu un conflict juridic de natură constituțională; ... – să clarifice, în raport cu prevederile legale care reglementează activitatea comisiilor de anchetă parlamentară în ce calitate putea fi chemată (invitată) la Comisie doamna Laura Codruța Kövesi: • în calitate de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție sau • în calitate de cetățean al României ... și ce obligații îi incumbau sub acest aspect, respectiv dacă doamna Laura Codruța Kövesi s-a conformat sau nu prescripțiilor legale. Vom examina așadar în continuare actele și lucrările dosarului cu raportare la competențele și acțiunile concrete întreprinse de cele două părți pretins a fi într-un conflict juridic de natură constituțională, pentru a conchide asupra modului în care au fost respectate aceste competențe și a soluției pe care Curtea ar fi trebuit, în consecință, să o pronunțe. ... IV. Comisiile parlamentare ... IV.1. Clasificare. Scopul constituirii lor Dispozițiile art. 61 alin. (1) teza a II-a din Constituția României conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării. În unanimitate, doctrina a considerat că Parlamentul României deține un monopol legislativ, în sensul că nicio altă autoritate publică nu poate emite norme juridice cu caracter de lege. Principiul statuat în cadrul art. 1 alin (4) din Constituția României care prevede că „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale“ implică atât separarea în cadrul puterii de stat a celor trei funcții esențiale ale acesteia, respectiv funcția legislativă, executivă și judecătorească, cât mai ales realizarea unui echilibru între organele prin intermediul cărora se exercită puterile statului. În virtutea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are și alte funcții, aflate în strânsă și directă legătură cu rolul său de unic legiuitor, printre care funcția de control al executivului. Această funcție nu presupune că organul prin care se exercită puterea executivă, respectiv Guvernul, s-ar afla în subordinea forului legislativ suprem, ci reprezintă doar o modalitate de conlucrare între aceste instituții ale unui stat democratic. De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, a statuat că plenitudinea funcției de control a Parlamentului trebuie exercitată cu respectarea competențelor strict determinate de Constituție. Ca atare, deși necesar, controlul parlamentar nu este totuși nelimitat. El se exercită în cadrul general al competenței constituționale a Parlamentului, deci cu respectarea regimului de separație a autorităților publice în exercitarea statală a puterii. Parlamentul nu are și nu trebuie să exercite însă o funcție jurisdicțională. În temeiul art. 64 alin. (4) și (5) din Constituție fiecare Cameră a Parlamentului - Camera Deputaților și Senatul - își constituie comisii permanente și poate institui comisii temporare (ad-hoc). Din punctul de vedere al duratei activității lor, comisiile parlamentare pot fi clasificate în: comisii permanente și comisii temporare. Comisiile permanente sunt organisme de lucru ale Parlamentului care pregătesc lucrările fiecărei camere sau ale ședințelor comune și își exercită activitatea pe toată durata mandatului parlamentar. Comisiile temporare (ad-hoc) sunt comisii înființate doar pe o anumită durată de timp, determinat de problema care li se repartizează spre studiu, avizare sau control, și reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de control parlamentar asupra Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice. Ele pot fi comisii speciale, comisii de anchetă, comisii de mediere și comisii de control. Aceste comisii sunt instituite, fie pentru redactarea unor proiecte de lege, fie pentru exercitarea unui control aprofundat în anumite domenii de activitate. Necesitatea creării acestor organe interne de lucru ale Parlamentului a fost impusă de asigurarea eficienței activității acestui corp deliberativ numeros. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize, natura juridică a acestora fiind aceea a unui act preliminar cu caracter de recomandare. Ca urmare, soluțiile propuse de comisii nu au caracter obligatoriu, putând fi însușite sau nu de Parlament, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care forul legislativ își îndeplinește atribuțiile constituționale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 136 din 14 martie 2013). ... IV.2. Comisiile de anchetă parlamentară În ceea ce privește natura acestor forme organizatorice se cuvine să menționăm că din întregul text constituțional rezultă că nu sunt subiecte de drept independente, ci acționează din împuternicirea sau în numele Camerei care le-a instituit și potrivit competențelor ce se stabilesc prin regulamente. Comisia de anchetă parlamentară nu poate avea ca obiect investigarea unor fapte sau activități care fac sau au făcut obiectul unor anchete judiciare. Parlamentul - prin intermediul comisiilor de anchetă apreciază doar dacă - din punct de vedere politic și al legislației - s-au produs sau nu nereguli, eventuale încălcări. Scopul constituirii comisiilor parlamentare trebuie să fie circumscris rolului puterii legislative de a face legi, ele trebuie să cerceteze situații, circumstanțe care să ducă la concluzii privind proiecte legislative și să nu desfășoare activități prin care să se instituie o justiție paralelă. ... IV.3. Scurtă trecere în revistă a jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la obiectul activității comisiilor de anchetă parlamentară și cu privire la persoanele care pot fi chemate în fața acestor comisii În considerarea dispozițiilor constituționale ale art. 64 alin. (4) și (5) , instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012 (paragraful 7.2.1.), a statuat că „Ancheta parlamentară este o expresie a funcției de control pe care o are Parlamentul în cadrul democrației constituționale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite adhoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente“ (Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009), „privește subiectele supuse controlului prin art. 110 [devenit, după revizuirea și republicarea Constituției -, art. 111 din Constituție“ (a se vedea Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994) și „se exercită asupra activității Guvernului și asupra celorlalte organe ale administrației publice, iar nu și asupra oricărei autorități publice centrale“ (Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Totodată, se exercită și cu privire la activitatea serviciilor publice (Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994). Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituțională a statuat că prevederile regulamentului propriu fiecărei Camere „nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru deputați [sau senatori, după caz, - s.n.], precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera“. Curtea a mai arătat că „anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlați prin comisiile de anchetă, deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte“. În consecință, „orice dispoziție regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în fața unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispozițiile constituționale care stabilesc [...] separația puterilor în stat și, desigur, independența judecătorilor și supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetățean în fața unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitate, contravine dispozițiilor constituționale privind libertățile cetățenești și justiția. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relații în legătură cu obiectul anchetei“. Așadar, instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că prin regulament nu se pot stabili drepturi și mai ales obligații în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei respective, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstanțiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepțiunea de acte juridice ale Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009). Prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Curtea a arătat expressis verbis că „în fața comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituție, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fața comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligație corelativă din partea acestora de a da curs invitației“ (a se vedea în același sens Decizia Curții Constituționale nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, și Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005). Prin aceeași decizie, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă „nu au un caracter jurisdicțional. Ele nu au abilitarea constituțională sau regulamentară să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar“. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. „Este, prin urmare, de forța evidenței faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, și nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenței sau inexistenței faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane“. Aceste comisii nu au competența de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situația de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor și documentelor pe care le-a consultat și a audierilor efectuate. Ulterior, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017 (paragraful 49), cu privire la comisiile de anchetă parlamentară, Curtea Constituțională a reținut în plus, față de cele constatate prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, că modificările care au fost aduse dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor permit posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei altei persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Prin aceeași decizie (paragrafele 52-55), Curtea a mai constatat că textul art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor. În privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație, și nu o citație, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituție, au obligația constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate. În acest sens, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă. O altă diferență de tratament juridic între cele două categorii de persoane (citate, respectiv invitate) privește și consecința refuzului persoanei invitate și care, în prealabil, a acceptat să fie audiată, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă. Întrucât acestea nu se află sub imperiul obligației (de sorginte constituțională) de a se supune solicitării comisiei de anchetă și pentru că, totuși, legiuitorul a urmărit să confere comisiei de anchetă mijloace și instrumente eficiente de lucru, care să îi imprime acesteia o anumită autoritate în scopul atingerii finalității propuse, comisia de anchetă nu poate decât să sesizeze organele de urmărire penală, cu referire la aceste persoane invitate, care, inițial, au acceptat să colaboreze și apoi refuză să ofere informațiile solicitate, deoarece acest tip de comportament este de natură să obstrucționeze sau să împiedice aflarea adevărului. Aceste persoane nu pot fi invitate în calitatea lor profesională - cum ar fi categoria profesională a magistraților -, ci în raport cu calitatea lor de cetățeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității lor de magistrați (în acest sens a se vedea Decizia nr. 924/2012, precitată). Ca cetățeni ai României, aceste persoane au, potrivit art. 57 din Legea fundamentală, obligația exercitării drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Buna-credință înseamnă, în acest caz, nu doar exprimarea acceptului persoanei invitate de a fi audiată de către comisia de anchetă, ceea ce echivalează, practic, cu recunoașterea implicită a faptului că are o minimă legătură cu obiectul anchetei desfășurate de comisie, astfel cum rezultă din conținutul invitației, ci și colaborarea în concret cu organul de lucru al Parlamentului, în sensul oferirii informațiilor deținute și solicitate. Având în vedere faptul că obiectivul comisiei de anchetă îl reprezintă clarificarea unor aspecte legate de anumite evenimente sau fenomene cu un major impact negativ în plan social, politic sau juridic și că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligația de bună-credință se impune a fi respectată, astfel că fiecare cetățean, în urma invitației primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului și poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile și libertățile sale individuale sau principiul separației și echilibrului puterilor în stat. De asemenea, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017 (paragrafele 36-38), Curtea Constituțională a reținut că, „prin invitarea reprezentanților autorității judecătorești, a Curții de Conturi sau a Curții Constituționale la lucrările comisiilor de anchetă se pot determina problemele sistemice cu care aceste instituții se confruntă [funcționare, gestiune, supraîncărcarea activității, insuficiența personalului, celeritatea soluționării cauzelor, eficiența activității, criminalitate în creștere, tipologii frecvente de infracțiuni comise, probleme în privința restituirii imobilelor] ori soluțiile care pot fi preconizate, inclusiv prin exercitarea competenței de legiferare a Parlamentului. Prin urmare, principiul colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului presupune exercitarea cu bună-credință atât a competențelor inerente funcției de anchetă a Parlamentului, cât și a calității de reprezentant al unei instituții publice. Subiectelor de drept care nu sunt în raporturi constituționale cu Parlamentul, mai precis sub controlul acestora, nu li se poate impune obligația de a se prezenta în fața comisiilor de anchetă în temeiul vreunui raport de subordonare sau control politic, ci numai în virtutea principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului. De aceea, Curtea constată că reglementările constituționale referitoare la autoritatea judecătorească, Curtea de Conturi sau Curtea Constituțională nu se opun ca, spre exemplu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Curții de Conturi, președintele Curții Constituționale să ia parte la lucrările comisiei de anchetă. Însă, aceleași reglementări se opun participării persoanelor care compun aceste autorități în fața comisiilor de anchetă în legătură cu activitatea lor jurisdicțională, judiciară, de urmărire penală sau de audit, după caz.“ Prin prisma celor menționate mai sus este evident că activitatea unei comisii de anchetă nu trebuie să aibă nicio tangență cu o anchetă judiciară. Comisia de anchetă parlamentară nu se poate substitui procurorului, indiferent de atribuția în exercitarea căreia își desfășoară activitatea. Activitatea comisiei de anchetă parlamentară nu poate avea semnificația încălcării competenței altei autorități publice (Ministerul Public), de aceea ancheta pe care o poate efectua comisia trebuie să fie circumscrisă normelor și principiilor constituționale și nu trebuie să transgreseze în a analiza fapte sau acțiuni cu privire la care Ministerul Public a fost sesizat și cu privire la care s-a dat o soluție în cauză. Acceptarea ideii contrare ar însemna acceptarea încălcării chiar de către Parlamentul României - comisia specială de anchetă a competenței altei autorități publice, respectiv cea a Ministerului Public. ... IV.4. Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților a cărei activitate a generat sesizarea Curții Constituționale de către Parlamentul României cu un posibil conflict juridic de natură constituțională Prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017, a fost constituită. Comisia parlamentară de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru a verifica aspectele apărute în mass-media privind organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial, denumită în continuare Comisia parlamentară de anchetă, având următoarele obiective: a) verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; ... b) determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; ... c) verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora; ... d) determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special din afara granițelor; ... e) verificarea legalității achiziționării aplicațiilor și/sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din anul 2009, precum și verificarea modalității prin care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații; ... f) verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării; ... g) verificarea modului în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială - voce și transmitere de date -, precum și posibile interferențe nelegitime în procesul electoral; ... h) verificarea modului în care au fost soluționate de către instituțiile statului plângerile/sesizările ori au fost valorificate informațiile privind oferirea sau darea de bani, bunuri și alte foloase, în scopul determinării alegătorilor să voteze ori să nu voteze un anumit candidat; ... i) verificarea modului în care au fost stabiliți președinții și locțiitorii acestora pentru secțiile de vot din străinătate, precum și modului în care au fost constituite birourile secțiilor de vot din străinătate; ... j) verificarea documentelor primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Biroul Electoral Central, în vederea arhivării electronice de către furnizorul de servicii de arhivare electronică, selectat atât pentru secțiile de vot din țară, cât și pentru cele din străinătate; ... k) verificarea modului în care au fost desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora și dacă aceste persoane au îndeplinit condițiile prevăzute de lege; ... l) verificarea modului în care au fost constituite birourile electorale pentru secțiile de votare din țară și străinătate; ... m) verificarea modului în care Ministerul Afacerilor Externe a distribuit către birourile electorale ale secțiilor de vot din străinătate buletinele de vot, ștampilele de control, precum și cele cu mențiunea „votat“, a celorlalte materiale necesare procesului electoral, numărul de buletine de vot, transmise către fiecare secție de vot din străinătate, precum și algoritmul pe baza căruia s-a decis ce număr de buletine de vot să fie transmis fiecărei secții de vot din străinătate; ... n) verificarea modului în care și-au exercitat dreptul de vot persoanele care nu au fost înscrise în lista electorală permanentă, în special la secțiile de vot din străinătate, determinarea practică a capacității de procesare a solicitărilor de vot în unele secții de vot din străinătate, precum și a celor care și-au exprimat votul prin intermediul urnei speciale; ... o) verificarea modului în care au fost securizate rezultatele votării în circumscripțiile din străinătate, precum și a modului în care au fost transmise informațiile către Biroul Electoral Central. ... Ca o condiție prealabilă constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea ar fi trebuit să verifice dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 39 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017, în temeiul căreia și-a desfășurat activitatea Comisia specială de anchetă parlamentară este viciată de neconstituționalitate în ansamblul său, respectiv dacă: – obiectul de activitate al comisiei contravine sau nu dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituția României referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat; ... – dacă prin hotărârea de înființare a acestei comisii s-a realizat sau nu, de fapt, o implicare a puterii legislative, prin comisia de anchetă, în activitatea autorității judecătorești din care face parte și Ministerul Public, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Constituție, ce vizează activitatea procurorilor (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012); ... – dacă Comisia de anchetă parlamentară putea efectua verificări, cercetări vizând eventuala fraudare a alegerilor din anul 2009 pentru funcția de Președinte al României în condițiile în care: • acest gen de cercetare, verificare face obiectul doar a unei anchete penale, anchetă care, de altfel, a fost efectuată în cauză de către parchet; • prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, a fost respinsă cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcția de Președinte al României, cerere formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator. ... În sprijinul celor menționate mai sus sunt și considerentele din paragraful 35 al Deciziei Curții Constituționale nr. 430 din 21 iunie 2017, în care instanța de contencios constituțional a reținut că „dacă o hotărâre parlamentară privind constituirea unei comisii de anchetă depășește limitele constituționale antereferite [s.n. - art. 64 alin. (4) și (5) din Constituția României], ea poate fi supusă, în mod individual și punctual, controlului de constituționalitate, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale“. Cu privire la ancheta penală efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, vizând alegerile prezidențiale desfășurate în decembrie 2009, prin Ordonanța nr. 213/P/2017 din 20 iunie 2017 s-a dispus clasarea cauzei penale, întrucât faptele nu există în materialitatea lor. În motivarea soluției de clasare adoptate, parchetul a reținut următoarele: La data de 24.04.2017 s-a dispus, în temeiul art. 288 rap. la art. 292 și art. 40 din Codul procedură penală, sesizarea din oficiu cu privire la dezbaterile apărute în spațiul public audio-vizual, presa scrisă și agenții de presă, generate de jurnalistul DAN ANDRONIC care a afirmat în numeroase interviuri și în articole de presă că în alegerile prezidențiale desfășurate în decembrie 2009 s-ar fi implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri. În concret, acesta a susținut că, în seara zilei de 6 decembrie 2009, la locuința lui GABRIEL OPREA - senator - a avut loc o întâlnire între mai multe persoane ce ocupau funcții publice, printre care i-a indicat pe GEORGE MAIOR - directorul S.R.I., FLORIAN COLDEA - prim-adjunctul directorului S.R.I., LAURA CODRUȚA KÖVESI - procurorul general al României, VASILE DÂNCU, NECULAI ONȚANU - primar al sectorului 2 București și ANGHEL IORDĂNESCU - senator, acreditând versiunea că aceștia ar fi inițiat acte/acțiuni de natură a genera fraudarea rezultatelor alegerilor prezidențiale. Sesizarea s-a înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică sub numărul 213/P/2017. Prin Ordonanța din 24 aprilie 2017 s-a început urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal (art. 248 rap. la art. 248^1 din vechiul Cod penal) și la infracțiunea de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prev. de art. 391 alin. (3) și (4) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României] și art. 38 alin. (1) din Codul penal, în raport cu starea de fapt reținută în sesizarea din oficiu. Parchetul a mai reținut că, prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009 privind cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009, pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator, Curtea Constituțională a decis respingerea acesteia. Din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de contencios constituțional rezultă, între altele, că: „(...) examinarea proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare nu au relevat existența unei fraude (...), ci a unor erori materiale, respectiv, în unele cazuri, a unor erori aritmetice, care au fost corectate și atestate potrivit legii. (...) cele două tururi de scrutin pentru alegerea Președintelui României din anul 2009 s-au organizat și s-au desfășurat pe fondul unei crize politice, economice și sociale, agravată de instabilitatea guvernamentală a țării (...) atât în turul întâi cât și în turul al doilea de scrutin, au fost semnalate un număr mare de incidente, precum și o exprimare mai accentuată decât cu alte prilejuri, a unei lipse de încredere a cetățenilor în corectitudinea procesului electoral. Acest fapt nu poate fi ignorat, fenomenele arătate fiind generate, în principal, de deficiențele legislației electorale, de natură să genereze insecuritate juridică. Curtea observând în acest sens că, Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României a fost modificată în mod substanțial cu câteva luni înainte de data organizării alegerilor (...) Această modificare ridicând o serie de probleme, dintre care cea mai evidentă vizează respectarea bunelor practici în materie electorală. (...) Se constată, de asemenea, o serie de imperfecțiuni ale legii, astfel cum a fost modificată, de exemplu în ceea ce privește organizarea votării în secțiile speciale (care a generat suspiciuni referitoare la exercitarea unor practici de tipul «turism electoral» sau în ceea ce privește modul de reglementare a intervalului orar în care are loc votarea, fără a se distinge cu privire la străinătate, ceea ce a permis votarea în afara granițelor țării - după ce, în țară, acest proces se încheiase și fuseseră anunțate primele rezultate. În acest context, Curtea Constituțională subliniază necesitatea ca întreaga legislație electorală (...) să fie reexaminată (...). Observațiile expuse nu sunt însă de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea susținerilor formulate și a probelor prezentate de autorii cererii pentru anularea alegerilor. Frauda invocată constituie, în realitate, așa cum rezultă din aceste probe, o serie de elemente secvențiale care nu au format un fenomen cu vocația de a schimba voința alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatului (...)“. Prin Adresa nr. 5.954 din 09.05.2017 Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat parchetului, în format electronic, totalitatea proceselor-verbale întocmite la nivelul secțiilor de votare din țară și străinătate. Prin Adresa nr. 370 din 22.05.2017 Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat parchetului că, pentru turul II al alegerilor prezidențiale din anul 2009 au fost asigurate mai multe tipuri de servicii, respectiv: – de telefonie specială și de comunicații de date necesare Biroului Electoral Central, biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourilor electorale județene și ale sectoarelor municipiului București; ... – de comunicații de voce și date tip SMS pentru birourile electorale ale secțiilor de votare; ... – de furnizare comunicații de date securizate între stațiile de prelucrare organizate pe lângă Biroul Electoral Central, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourile electorale județene și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, pe o rețea privată de arie extinsă; ... – de infrastructură - http, ftp, mail, DNS în cadrul rețelei private; ... – informatice și aplicații - sistem de colectare și validare a datelor transmise prin SMS referitoare la prezența la vot. Au fost colectate date prin SMS de la un eșantion extras de INS format din 2.652 secții de votare și din toate cele 3.359 secții speciale; ... – de asistență tehnică de specialitate pe toată durata desfășurării alegerilor; ... – de informare tip Carte de telefon, pentru birourile electorale. ... De asemenea, s-au făcut verificări în evidențele grefei Secției de urmărire penală și criminalistică privitoare la dosarele soluționate având ca obiect infracțiuni săvârșite cu ocazia alegerilor prezidențiale din anul 2009. Aceleași verificări au fost solicitate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Astfel, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică au fost înregistrate un număr de 15 cauze penale, din care un număr de 11 cauze au avut ca obiect infracțiunea de mită electorală, prev. de art. 264 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, 2 cauze au avut ca obiect infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 din vechiul Cod penal, și 2 cauze au avut ca obiect infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 din vechiul Cod penal. În toate aceste cauze s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată. La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și al unităților de parchet subordonate au fost înregistrate un număr de 145 cauze penale având ca obiect infracțiunea de mită electorală, prev. de art. 264 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. În toate aceste cauze, de asemenea, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată. Parchetul a mai reținut că probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dâncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kövesi, Onțanu Neculai și Iordănescu Anghel, au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale. Astfel, depoziția făcută în fața procurorului de către martorul OPREA GABRIEL relevă, între altele, că: „(...) Subliniez încă o dată faptul că a fost o simplă cină, însă datorită mediului exploziv din societate, se poate transforma în orice (...)“ sau depoziția făcută de către martorul DÂNCU VASILE, în sensul că: „(...) toți cei prezenți m-au întrebat despre rezultatele exit-poll-urilor, prin prisma profesiei mele de sociolog, niciunul dintre aceștia nediscutând aspecte plecând de la premisa funcției pe care o dețineau la momentul respectiv, ci, pur și simplu, așa cum am spus anterior, discuții firești, comune, între prieteni. (...) Cred că eu am vorbit cel mai mult dintre persoanele prezente și am încercat să explic cum a fost posibil ca cele 12 procente care făceau diferența în favoarea candidatului Mircea Geoană după primul tur să fie pierdute, astfel că eu am punctat, din punctul meu de vedere, patru momente care au condus la această pierdere (...) Subliniez faptul că asocierea acelei întâlniri cu caracter privat și vicierea rezultatului alegerilor este o pură fantezie și nimic din comportamentul celor prezenți la masă nu trădează niciun fel de amestec al instituțiilor în respectivele alegeri (...)“. De asemenea, martorul IORDĂNESCU ANGHEL a susținut, între altele, că: „(...) A fost o cină la care s-a comentat pe seama exit-poll-urilor, respectiv pe teme fotbalistice. Nu mi s-a părut, din discuțiile purtate între persoanele prezente, ceva dubios, ilegal (...)“, iar martorul ANDRONIC DAN a relevat, între altele, că: „(...) Nu am spus și nici nu am nicio dovadă în acest sens că persoanele prezente la acea întâlnire din seara de 6 decembrie 2009 la locuința lui GABRIEL OPREA au participat la vreo operațiune de fraudare, viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale. Am precizat și în aparițiile publice că nu am pus în niciun moment în discuție posibilitatea fraudării sau vicierii alegerilor prezidențiale. (...) Repet încă o dată că eu, personal, nu am niciun element concret că persoanele prezente în acea seară participau la un proces de viciere a rezultatului alegerilor. Elementul comun pentru care am fost prezenți în casa lui GABRIEL OPREA în acea seară l-a reprezentat tocmai persoana acestuia (...)“. Totodată, din Adresa nr. 370 din 22.05.2017 a Serviciului de Telecomunicații Speciale rezultă că nu au existat interferențe sau intruziuni, de niciun fel, în activitatea desfășurată de acest serviciu, pentru turul II al alegerilor prezidențiale din anul 2009. Așadar din coroborarea tuturor probelor administrate, parchetul a conchis că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal (art. 248 rap. la art. 248^1 din vechiul Cod penal) și al infracțiunii de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prev. de art. 391 alin. (3) și (4) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României]. De altfel, Curtea Constituțională - așa cum a reținut și parchetul în motivarea ordonanței de clasare - a ajuns la concluzii similare în Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, prin care a fost respinsă cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator. Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele Hotărârii nr. 39 din 14 decembrie 2009 că, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, „Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.“ A mai statuat Curtea că: – anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă; ... – nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să modifice atribuirea mandatului (sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin). ... Or, examinând susținerile autorilor cererii de anulare a alegerilor și dovezile pe care aceștia le-au prezentat, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate, Curtea Constituțională a constatat că nu sunt întemeiate și nu au fost probate susținerile formulate de autorii sesizărilor referitoare la: • fraudarea alegerilor, prin anularea de buletine de vot valabile; • fraudarea alegerilor prin vot nelegal, ce rezultă din numărul extrem de mare de voturi exprimate în secțiile de votare speciale și în secțiile de vot din străinătate; • fraudarea rezultatelor la nivelul secțiilor de vot, prin modificarea datelor înscrise în procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare; • fraudarea rezultatelor la nivelul secțiilor de vot, prin determinarea semnării în alb a proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru alegerea Președintelui României. Examinând natura juridică a activităților descrise în art. 1 din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 (de înființare a Comisiei speciale de anchetă parlamentară), prin raportare, pe de o parte, la actele concrete realizate în cauză de procuror în cadrul anchetei penale și, pe de altă parte, la verificările efectuate de instanța de contencios constituțional cu prilejul analizei cererii formulate de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator privind anularea alegerilor desfășurate în turul II de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcția de Președinte al României (a se vedea Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009 a Curții Constituționale), se poate lesne constata că toate atribuțiile menționate în Hotărârea Parlamentul României nr. 39/2017, ca reprezentând obiective pe care trebuie să le urmărească în activitatea sa Comisia specială de anchetă parlamentară, au, de fapt, caracter jurisdicțional, echivalente actelor de cercetare efectuate de procuror, acest aspect fiind, de altfel, dovedit de activitatea concretă realizată de comisie până în prezent. Prin atribuțiile și procedurile urmate, Comisia specială de anchetă parlamentară s-a plasat în afara Constituției, hotărârea de înființare a acesteia contravenind, prin conținutul său normativ, Legii fundamentale și normelor statului de drept consacrate prin Constituție. Nu sunt deloc de neglijat verdictele ce pot fi date de astfel de comisii, care se subrogă activității de jurisdicție și care pot fi contrare soluțiilor pe care procurorul le adoptă în urma anchetei penale efectuate. Această confuzie pe care o face Parlamentul între funcția de anchetă efectuată de procuror și funcția de control parlamentar contravine art. 124 alin. (2) din Constituție și principiilor statului de drept. Curtea ar fi trebuit să constate că, prin aceste abateri de la statutul constituțional al justiției, prin liberul arbitru în administrarea și aprecierea probelor, precum și prin posibilitatea de a da în aceleași cauze verdicte diferite, contrare celor adoptate de procuror (exemplu, soluția de clasare din cauza de față) și validate prin deciziile definitive ale instanțelor judecătorești, jurisdicția efectuată de Comisia specială de anchetă parlamentară se definește ca o jurisdicție extraordinară, interzisă de art. 126 alin. (5) din Constituția României. Comisia specială de anchetă parlamentară nu se putea substitui activității ce se derulează în cadrul unei anchete penale efectuate de parchet, anchetă care a stabilit - așa cum s-a menționat anterior - că, din coroborarea probelor administrate, nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017 (paragraful 32, fraza ultimă), a statuat că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară nu trebuie să aibă nicio tangență cu o anchetă judiciară, ea obiectivându-se mai degrabă înt-un material documentar și de studiu. ... IV.5. Calitatea în care putea fi chemată (invitată) la Comisia de anchetă parlamentară doamna Laura Codruța Kövesi, în raport cu obiectul de activitate al comisiei și cu jurisprudența Curții Constituționale Așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017 (paragraful 49), Curtea Constituțională a reținut, în plus față de cele constatate prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, că modificările care au fost aduse dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor permit posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei altei persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Prin aceeași decizie (paragrafele 52-55), Curtea a mai constatat că textul art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor. Se mai relevă în Decizia nr. 411/2017 a Curții Constituționale că aceste persoane (respectiv cele invitate și care sunt alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice) nu pot fi chemate în calitatea lor profesională - cum ar fi categoria profesională a magistraților -, ci în raport cu calitatea lor de cetățeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității lor de magistrați (în acest sens a se vedea și Decizia nr. 924/2012, precitată). Ca cetățeni ai României, aceste persoane au, potrivit art. 57 din Legea fundamentală, obligația exercitării drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Buna-credință înseamnă, în acest caz, nu doar exprimarea acceptului persoanei invitate de a fi audiată de către comisia de anchetă, ceea ce echivalează, practic, cu recunoașterea implicită a faptului că are o minimă legătură cu obiectul anchetei desfășurate de comisie, astfel cum rezultă din conținutul invitației, ci și colaborarea în concret cu organul de lucru al Parlamentului, în sensul oferirii informațiilor deținute și solicitate. Având în vedere faptul că obiectivul comisiei de anchetă îl reprezintă clarificarea unor aspecte legate de anumite evenimente sau fenomene cu un major impact negativ în plan social, politic sau juridic și că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligația de bună-credință se impune a fi respectată, astfel că fiecare cetățean, în urma invitației primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului și poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile și libertățile sale individuale sau principiul separației și echilibrului puterilor în stat. Din cele expuse anterior rezultă că invitarea, chemarea unui magistrat - judecător sau procuror ori a unui magistrat cu funcție de conducere în instanțe sau parchete în fața unei comisii de anchetă parlamentară este subsumată îndeplinirii mai multor condiții: • magistratul judecător sau procuror nu poate fi invitat să dea explicații, lămuriri cu privire la activitatea sa jurisdicțională, în cauzele pe care le instrumentează - de urmărire penală ori de judecată în fața instanțelor judecătorești - ori cu privire la activitatea de control ierarhic pe care o presupune funcția de conducere a unui procuror; • magistratul judecător sau procuror nu poate fi invitat să dea explicații, lămuriri cu privire la o eventuală implicare a sa în presupuse fapte de natură penală, cercetările sub acest aspect fiind numai de competența procurorului și nu a comisiei de anchetă parlamentară. Drept urmare, magistratul poate fi invitat la comisia de anchetă parlamentară doar în raport de calitatea sa de cetățean al României, cetățean care poate avea legătură cu faptele, aspectele ce constituie, în mod legal, obiectul unei anchete parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității sale de magistrat (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 924/2012, precitată). Niciun element din datele obiective ale prezentei cauze nu permit aducerea în discuție a faptului că doamna Laura Codruța Kövesi a fost invitată la comisie în calitate de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ci dimpotrivă toate datele demonstrează că această comisie specială - în raport cu obiectul prevăzut de lege al activității unei comisii de anchetă parlamentară și cu faptele concrete pe care le investiga - nu putea să o invite pe doamna Laura Codruța Kövesi în calitatea oficială de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ci doar în calitate de cetățean al României. Motivul invocat de președintele Senatului și al Camerei Deputaților ca fiind generator al unui conflict juridic de natură constituțională, respectiv refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața membrilor Comisiei de anchetă parlamentară, nu există în fapt, deoarece nu vizează existența unei obligații juridice a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție stabilită de Constituție și legile de organizare judiciară în sensul solicitării. De altfel, din conținutul întrebării adresate în scris doamnei Laura Codruța Kövesi „dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea?“ rezultă, cu claritate, că întrebarea nu a vizat funcția persoanei căreia i s-a adresat - magistrat cu funcție de conducere a unei structuri specializate a Ministerului Public, componentă a autorității judecătorești, și nici comportamentul său în funcția publică menționată, ci a vizat o chestiune de ordin personal, care nu implica în niciun mod autoritatea publică în reprezentarea căreia persoana invitată la audieri a activat sau activează. Or, în calitate de cetățean al României invitat la o Comisie de anchetă parlamentară, doamna Laura Codruța Kövesi și-a respectat obligațiile care îi incumbau potrivit legii. Astfel, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, persoana invitată are un drept de opțiune: – fie de a se prezenta în fața comisiei de anchetă parlamentară; ... – fie de a răspunde în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate sau poate transmite prin poștă documente sau mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă. ... Or, doamna Laura Codruța Kövesi și-a îndeplinit aceste obligații răspunzând în scris întrebărilor punctuale ce i-au fost adresate de membrii comisiei de anchetă parlamentară, întrebări care, de altfel, prin conținutul lor au depășit competențele pe care legea le conferă unor astfel de comisii. Astfel, în răspunsurile transmise comisiei doamna Laura Codruța Kövesi a precizat în mod expres următoarele: a. Nu am avut și nu am prerogative de verificare a dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; ... b. Nu am avut și nu am cunoștință despre implicarea unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; ... c. Nu am avut și nu am cunoștință despre posibila existență a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului; ... d. Nu am avut și nu am atribuții/cunoștințe practice despre capacitatea de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special în afara granițelor; ... e. Nu am avut și nu am cunoștință despre existența achiziționării aplicațiilor și/sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din anul 2009 și eventuala modalitate prin care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații; ... f. Nu am avut și nu am atribuții referitoare la centralizarea rezultatelor votării; ... g. Nu am avut și nu am cunoștință despre modul în care Serviciul Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială - voce și transmitere de date -, precum și posibile interferențe nelegitime în procesul electoral; ... h. În exercitarea atribuțiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție am dispus toate măsurile necesare pentru soluționarea cu celeritate a tuturor cauzelor privind oferirea sau darea de bani, bunuri și alte foloase, în scopul determinării alegătorilor să voteze ori să nu voteze un anumit candidat; ... i. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care au fost stabiliți președinții și locțiitorii acestora pentru secțiile de vot din străinătate, precum și modul în care au fost constituite birourile secțiilor de vot din străinătate; j. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre documentele primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Biroul Electoral Central, în vederea arhivării electronice de către furnizorul de servicii de arhivare electronică, selectat atât pentru secțiile de vot din țară, cât și pentru cele din străinătate; ... k. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care au fost desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora și dacă aceste persoane au îndeplinit condițiile prevăzute de lege; ... ... I. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care au fost constituite birourile electorale pentru secțiile de votare din țară și străinătate; m. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care Ministerul Afacerilor Externe a distribuit către birourile electorale ale secțiilor de vot din străinătate buletinele de vot, ștampilele de control, precum și cele cu mențiunea «votat», a celorlalte materiale necesare procesului electoral, numărul de buletine de vot, transmise către fiecare secție de vot din străinătate, precum și algoritmul pe baza căruia s-a decis ce număr de buletine de vot să fie transmis fiecărei secții de vot din străinătate; ... n. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care și-au exercitat dreptul de vot persoanele care nu au fost înscrise în lista electorală permanentă, în special la secțiile de vot din străinătate, pentru a vă putea ajuta la determinarea practică a capacității de procesare a solicitărilor de vot în unele secții de vot din străinătate, precum și a celor care și-au exprimat votul prin intermediul urnei speciale; ... o. Nu am avut și nu am atribuții ori cunoștință despre modul în care au fost securizate rezultatele votării în circumscripțiile din străinătate, precum și a modului în care au fost transmise informațiile către Biroul Electoral Central. ... ... În aceste împrejurări constatăm că nu sunt îndeplinite condițiile formale pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României - Comisia specială de anchetă, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte, neexistând practic un raport juridic între două autorități publice, ci doar un raport juridic între o autoritate publică, Parlamentul României - Comisia specială de anchetă, și un cetățean al României - doamna Laura Codruța Kövesi, invitat la comisia parlamentară în calitate de persoană fizică vizată de o solicitare cu privire la o chestiune personală, de ordin privat, persoană cu drepturi și obligații conferite de lege și pe care le vom analiza în continuare. Faptul că doamna Laura Codruța Kövesi, prin răspunsurile punctuale transmise comisiei, a învederat că nici în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și nici în timpul său liber nu a luat cunoștință de implicarea vreunei persoane - altele decât cele prevăzute de lege - în alegerile prezidențiale din 2009 nu poate conduce la concluzia, îmbrățișată de opinia majoritară, în sensul că aceasta s-a prevalat de calitatea sa de procuror ori de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție sau că a acționat în această calitate pe toată durata anchetei parlamentare și care să determine existența unui raport juridic de drept constituțional între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Parlamentul României. Doamna Laura Codruța Kövesi nu a făcut altceva decât să răspundă întrebărilor punctuale ce i-au fost adresate de comisie, prin aceste întrebări comisia neefectuând nicio delimitare, deși legea o obliga - pentru a nu intra în sfera competențelor unei anchete penale efectuate de procuror - să cunoască calitatea în care putea fi invitată la audieri doamna Laura Codruța Kövesi, respectiv aceea de cetățean al României și nu de magistrat ori de magistrat cu funcție de conducere. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care, deși inițial comisia a invitat-o pe doamna Laura Codruța Kövesi să dea lămuriri cu privire la o eventuală implicare a sa, în calitate de reprezentant al unei autorități publice (fost procuror general al României și actualmente procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție), în procesul electoral aflat în desfășurare în anul 2009, aceasta, prin Adresa din 8 iunie 2017 a răspuns că nu se va prezenta în fața comisiei, întrucât nu are această obligație legală, invocând jurisprudența Curții Constituționale în domeniul normelor legale și regulamentare referitoare la comisiile de anchetă și cu privire la persoanele care pot fi invitate în fața acestor comisii și la calitatea în care pot fi chemate (invitate). De asemenea nu este deloc de neglijat împrejurarea că, la data la care s-au petrecut faptele a căror verificare a făcut obiectul anchetei parlamentare, doamna Laura Codruța Kövesi deținea funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Doamna Laura Codruța Kövesi nu putea fi invitată în fața comisiei de anchetă parlamentară nici în virtutea calității pe care aceasta o deținuse în anul 2009, dată la care a avut loc evenimentul investigat, și nici în virtutea calității de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, pentru că invitația în astfel de calități a reprezentanților unor autorități publice ce nu se află sub control parlamentar trebuie să se circumscrie - așa cum a arătat instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 36 - „lămuririi unor chestiuni de interes public ce vizează problemele sistemice cu care aceste instituții se confruntă [funcționare, gestiune, supraîncărcarea activității, insuficiența personalului, celeritatea soluționării cauzelor, eficiența activității, criminalitate în creștere, tipologii frecvente de infracțiuni comise, probleme în privința restituirii imobilelor]“ și nu pentru lămurirea unor chestiuni legate de suspiciuni referitoare la o eventuală implicare într-un proces electoral în desfășurare a reprezentanților unor astfel de autorități publice, acest gen de verificări făcând obiectul doar a unei anchete penale a procurorului - ceea ce s-a și realizat în cauză de către parchet - și nu a unei anchete parlamentare. În raport cu argumentele expuse apreciem că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituțională, întrucât nu a existat un conflict între două autorități publice, actele și lucrările dosarului conturând existența doar a unui raport juridic între o autoritate publică, Parlamentul României - Comisia specială de anchetă, și un cetățean al României - doamna Laura Codruța Kövesi. Drept urmare, nu se poate pune în discuție și analiza o eventuală încălcare a principiului colaborării loiale, dezvoltat în jurisprudența recentă a Curții Constituționale ca reprezentând noua dimensiune a art. 1 alin. (5) din Constituția României și invocat în opinia majoritară, întrucât acest principiu funcționează doar între instituțiile și autoritățile statului și nu între o autoritate a statului (Parlamentul României) și un cetățean al României, cetățean care, de altfel, și-a respectat obligațiile legale formulând un răspuns scris la întrebările adresate de comisie, răspuns pe care l-a și trimis acesteia. Pe de altă parte, în condițiile în care Curtea Constituțională - în opinie majoritară - a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională - generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial - s-ar fi impus, la punctul 2 al dispozitivului hotărârii, să instituie, să stabilească, ca o consecință a constatării existenței conflictului, conduita în raport cu prevederile constituționale la care autoritatea publică trebuia să se conformeze, respectiv obligația procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și nu a doamnei Laura Codruța Kövesi, respectiv a cetățeanului Laura Codruța Kövesi (așa cum s-a consemnat în dispozitivul hotărârii) de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă. O astfel de formulare (din dispozitivul hotărârii, respectiv obligația doamnei Laura Codruța Kövesi și nu a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție) nu face decât să întărească argumentele expuse anterior în opinia separată că nu a existat un conflict juridic de natură constituțională, întrucât în conflict nu s-au aflat două autorități publice, ci o autoritate publică, Parlamentul României - Comisia specială de anchetă parlamentară, și un cetățean al României - doamna Laura Codruța Kövesi, raport juridic care nu întrunește condițiile prevăzute în art. 146 lit. e) din Constituția României și în art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru a ne afla în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. Pe de altă parte, dreptului Comisiei speciale de anchetă parlamentară de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei nu îi poate corespunde doar obligația prezenței la audieri a unei astfel de persoane care are asemenea cunoștințe ori obligația reprezentanților instituțiilor și organizațiilor de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă, deoarece o astfel de obligație s-ar stabili în sarcina unor persoane fizice sau juridice care nu sunt în raporturi constituționale cu Parlamentul, mai precis nu sunt sub controlul acestuia, nici politic și nici în temeiul vreunui raport de subordonare. Aceasta este și rațiunea pentru care, prin dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor s-a prevăzut un drept de opțiune pentru persoana invitată, fie de a se prezenta în fața Comisiei, fie de a răspunde în scris solicitărilor Comisiei și de a pune la dispoziția acesteia eventualele mijloace de probă pe care le deține (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, și deciziile nr. 411 din 14 iunie 2017 și nr. 430 din 21 iunie 2017, precitate). Stabilind - în opinie majoritară - doar obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei - instanța de contencios constituțional a omis că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, doamna Laura Codruța Kövesi, indiferent că ar fi fost chemată la comisie în calitate de reprezentant al unei autorități publice (procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție sau fost procuror general al României) ori în calitate de cetățean, face parte din categoria persoanelor invitate, care au un drept de opțiune conferit de lege, drept ce nu îi poate fi încălcat de nicio autoritate, respectiv: • fie de a se prezenta în fața comisiei de anchetă parlamentară; • fie de a răspunde în scris comisiei de anchetă. Curtea Constituțională nu putea să încalce acest drept persoanei invitate și să stabilească doar obligația acesteia de a se prezenta în fața comisiei, statutul de persoană invitată atrăgându-i doar o unică obligație: aceea de a alege între a se prezenta în fața comisiei ori a formula un răspuns scris. Mai mult, chiar comisia de anchetă parlamentară - în condițiile în care a constatat că doamna Laura Codruța Kövesi nu s-a prezentat în fața comisiei - i-a adresat o solicitare de formulare a unui răspuns scris, știind că legea îi conferă persoanei invitate un astfel de drept. Pentru toate aceste motive considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat - așa cum au susținut autorii sesizării - de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, întrucât actele și lucrările dosarului au demonstrat, cu prisosință, că în așa-zisul conflict nu s-au aflat două autorități publice - Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, condiție absolut necesară pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională, activitatea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților determinând formarea doar a unui raport juridic între o autoritate publică, Parlamentul României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților, și un cetățean al României - doamna Laura Codruța Kövesi - invitat la Comisia parlamentară în calitate de persoană fizică vizată de o solicitare cu privire la o chestiune personală (de ordin privat). ...