Decizia CCR nr. 603/2017Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2017 · dosar 1.200/4/2016
Punctul 22
22. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia soluția legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanței prin care este respinsă o astfel de cerere, încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Ordonanța de respingere a unei cereri de redeschidere a urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, întrucât - spre deosebire de ordonanța de redeschidere a urmăririi penale - o asemenea soluție nu presupune o acuzație în materie penală, astfel că nu schimbă cu nimic situația juridică a persoanelor care au avut calitatea de părți sau de subiecți procesuali principali în dosarul penal în care s-a dispus de către procuror o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, așa cum reiese din analiza prevederilor Codului de procedură penală și a jurisprudenței recente a Curții Constituționale, accesul la justiție al persoanelor interesate este asigurat, oricare ar fi soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de către procuror - clasare, respectiv renunțare la urmărirea penală. ...
Sursa oficială ↗