Decizia CCR nr. 601/2017Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2017 · dosar 974/337/2016
Punctul 16
16. Astfel, Curtea a reținut că, având în vedere modul de reglementare a prescripției răspunderii penale, dreptul organelor judiciare de a relua urmărirea penală, prin redeschiderea acesteia, conform art. 335 din Codul de procedură penală, apare ca fiind consecința juridică a acestei instituții, respectiv consecința dreptului statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, în termenele de prescripție stabilite prin lege. Curtea a constatat că aceste termene sunt, în mod expres, determinate de către legiuitor, atât sub aspectul întinderii, cât și sub aspectul momentului la care încep să curgă, motiv pentru care nu se poate susține că legea procesual penală este lipsită de claritate, precizie sau previzibilitate sub aspectul intervalului de timp în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale și nici că redeschiderea urmăririi penale se poate face sine die, creând o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală. De altfel, dispozițiile art. 335 alin. (1) -(3) și (5) din Codul de procedură penală prevăd că redeschiderea urmăririi penale se face în următoarele situații: dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală], în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi, din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală], când constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite în cazul renunțării la urmărirea penală [art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală] și atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale [art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală]. Astfel reglementate, motivele de redeschidere a urmăririi penale nu reprezintă altceva decât cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, ele reprezentând o aplicare directă a dispozițiilor art. 155 din Codul penal (paragrafele 17 și 18). ...
Sursa oficială ↗