Decizia CCR nr. 590/2017Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.09.2017 · dosar 26.149/3/2014
Punctul 19
19. Totodată, prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, Curtea a constatat că situația în care autorul excepției are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, este diferită de cea potrivit căreia prin aceeași sentință judecătorească a fost stabilită și suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma unei evaluări efectuate în condițiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce privește modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată și nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi retroactiv și discriminatoriu, ca aceste operațiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc. Prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, mai sus amintită, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) și art. 16 din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunțate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută potrivit opțiunii sale exclusive, ținând seama de impactul economic și social specific. ...
Sursa oficială ↗