Decizia CCR nr. 597/2017Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.09.2017 · dosar 15.494/3/2015
Punctul 14
14. Analizând însă criticile formulate de autorul excepției, Curtea constată că acestea vizează exclusiv caracterul „irevocabil“ al hotărârii judecătorești. Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în prezenta cauză, întrucât litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a început ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, doar dispozițiile art. 11 alin. (3) teza a doua din ordonanța de urgență menționată, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în condițiile procedurii aprobării tacite. ...
Sursa oficială ↗