Sari la conținut

Decizia CCR nr. 583/2017Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.09.2017
Dosarul
585/1/2017

24. Aspectul de neconstituționalitate evidențiat în motivarea excepției se referă mai degrabă la o posibilă corelare a prevederilor legale criticate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, care dispun asupra obligației recurentului și a intimatului de a-și exprima, în scris, odată cu depunerea cererii de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare, acordul/dezacordul ca recursul admisibil în principiu să fie soluționat de completul de filtru. Cu alte cuvinte se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii prin care să se statueze, dacă, în cazul în care completul de filtru se pronunță asupra recursului fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, este obligatoriu să existe acordul intimatului și al recurentului pentru soluționarea recursului de către completul de filtru. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie