Decizia CCR nr. 586/2017Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.09.2017 · dosar 8.045/2/2016
Punctul 28
28. În ceea ce privește modalitatea de comunicare, regula este cea stabilită de art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul în care comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin oricare alt salariat al acesteia, precum și ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. În mod subsidiar comunicării prin agenții procedurali ai instanțelor, prin urmare numai atunci când această modalitate nu este posibilă, art. 154 alin. (4) reglementează comunicarea prin poștă sau servicii de curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (5) , cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează, de asemenea, ca și în cazul citării prin agenții procedurali ai instanțelor, dovada de înmânare/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163. Textul de lege nu definește cazul de imposibilitate a comunicării prin agenți procedurali, însă, având în vedere că, potrivit art. 64 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, agentul procedural al instanței comunică actele procedurale persoanelor din localitatea unde se află sediul instanței - fie instanța emitentă a actului de comunicat, fie instanța solicitată să efectueze comunicarea în condițiile art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar numai în cazuri urgente și când dotarea instanțelor permite, comunicarea se poate realiza și în alte localități, rezultă că, în localitățile unde nu există instanțe, comunicarea se face, de regulă, prin intermediul funcționarilor poștali. ...
Sursa oficială ↗