Decizia CCR nr. 586/2017Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.09.2017 · dosar 8.045/2/2016
Punctul 30
30. În continuare, analizând prevederile art. 163 din Codul de procedură civilă - Procedura de comunicare, Curtea reține că citația/orice act de procedură se înmânează personal destinatarului, care va semna dovada de înmânare certificată de „agentul însărcinat cu înmânarea“. Curtea reține că, în acest caz, legea nu distinge în sensul că agentul însărcinat cu înmânarea este agentul procedural al instanței, astfel încât, așa cum s-a reținut anterior, acesta poate fi și funcționarul poștal, în condițiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În cazul în care destinatarul primește citația, dar refuză/nu poate semna dovada de înmânare, agentul întocmește un proces-verbal în care arată aceste împrejurări. Dacă destinatarul refuză chiar primirea citației, agentul o depune în cutia poștală sau, în lipsa acesteia, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare, prin care îi aduce la cunoștință că, după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afișarea înștiințării, sau nu mai puțin de 3 zile, în cazuri urgente, destinatarul trebuie să se prezinte fie la sediul instanței de judecată care a emis citația, dacă aceasta își are sediul în aceeași localitate cu a destinatarului, fie la sediul primăriei din localitatea în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul destinatarul, pentru a i se comunica citația. De asemenea, odată cu afișarea înștiințării, agentul întocmește un proces-verbal în care consemnează refuzul de primire a citației. Potrivit art. 163 alin. (5) și art. 164 alin. (4) coroborate cu art. 269 și 270 din Codul de procedură civilă, procesul-verbal întocmit de agent asupra împrejurărilor care au determinat citarea prin depunerea citației în cutia poștală ori prin afișarea înștiințării are valoare de act autentic cu privire la situațiile verificate și atestate nemijlocit de către acesta și face dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate. Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu/reședință/sediu, agentul îi înmânează citația/actul de procedură unei persoane majore din familie/care locuiește împreună cu acesta/care îi primește corespondența în mod obișnuit sau administratorului/portarului în cazul unui hotel/unei clădiri cu mai multe apartamente, întocmind un proces-verbal cu privire la această împrejurare, cu arătarea identității primitorului. Dacă persoanele menționate lipsesc sau dacă, deși prezente, refuză să primească actul, agentul va lăsa citația în cutia poștală sau va afișa înștiințarea prevăzută de art. 163, cu toate consecințele prevăzute de acest text de lege [art. 163 alin. (6) -(9) din același cod]. ...
Sursa oficială ↗