Decizia CCR nr. 559/2017Punctul 23
Punctul 23
23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile „art. 104 alin. (2) din Codul penal și art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) din Codul penal“. În realitate, autorul excepției critică cele două articole, respectiv art. 43 alin. (1) referitor la Pedeapsa în caz de recidivă și art. 104 alin. (2) referitor la Revocarea liberării condiționate, ambele din Codul penal și care au următorul conținut:
– Art. 43 alin. (1) : „(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“; ...
– Art. 104 alin. (2) : „(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.“ ... ...
Sursa oficială ↗