Decizia CCR nr. 562/2017Punctul 28

28. Așadar, Curtea constată că, potrivit art. 177 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin membru de familie se înțelege, printre alții, nu numai soțul, ci și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, în cazul în care conviețuiesc. Prevederea indică două categorii de persoane care compun conceptul de „membru de familie“, respectiv membrii propriu-ziși (formali) ai unei familii [art. 177 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal] și persoanele asimilate acestora [art. 177 alin. (1) lit. c) din Codul penal]. Potrivit doctrinei, rațiunea care determină legiuitorul să lege diverse efecte de tip negativ sau pozitiv ale unor instituții juridico-penale de constatarea calității de membru de familie se regăsește, în egală măsură, în ipotezele în care existența relației în cauză este legal și formal fixată într-o formă oficială (precum căsătoria), precum și atunci când este vorba despre o situație de fapt, implicând însă aceeași dinamică cotidiană efectivă. De altfel, Curtea observă că legea penală utilizează în numeroase ocazii conceptul de „membru de familie“ astfel definit, integrându-l fie în structura unor norme penale generale, fie a unora speciale ori procesual penale care dau expresie unor instituții de drept prezentând naturi juridice eterogene. În acest sens, Curtea reține, cu titlu de exemplu, reglementarea, în legea penală în vigoare, a cauzelor speciale de nepedepsire, în cazul infracțiunilor de nedenunțare [art. 266 alin. (2) din Codul penal], favorizarea infractorului [art. 269 alin. (3) din Codul penal], tăinuire [art. 270 alin. (3) din Codul penal] și nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale [art. 410 alin. (2) din Codul penal], atunci când fapta este săvârșită de un „membru de familie“, care, potrivit art. 177 din Codul penal, include și „persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, în cazul în care conviețuiesc“. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 119 alin. (2) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Întrebări privind persoana martorului“, în cazul audierii martorului, acestuia i se comunică obiectul cauzei și apoi „este întrebat dacă este membru de familie“ sau fost soț al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părți din procesul penal, dacă se află în relații de prietenie sau de dușmănie cu aceste persoane, precum și dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârșirii infracțiunii. Or, Curtea reține că rațiunea reglementării unei astfel de proceduri preliminare audierii martorului este și aceea de a da posibilitatea persoanelor ce urmează a declara în calitate de martor de a invoca dispozițiile art. 117 din Codul de procedură penală, în fața organului judiciar. ...