Decizia CCR nr. 562/2017Paragraful 22

Aceeași concluzie rezultă și din studiul comparativ al legislației penale în materia martorilor din statele europene, legislație ce prezintă o mare varietate în acest domeniu, reflectând, astfel, particularitățile fiecărui stat la nivelul realităților sociale și concretizând, totodată, larga marjă de apreciere pe care statele membre ale Consiliului Europei o au în reglementarea acestei materii. De pildă, Grecia și Irlanda, deși consacră la nivel normativ „parteneriatul civil“, nu recunosc persoanelor vizate și beneficiul de a nu depune declarații ca martor, iar Franța și Luxemburg nu acordă acest privilegiu niciunei persoane. În acest sens, ilustrativă este Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Van der Heijden împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut, o dată în plus, că statele au dreptul de a conferi noțiunii de „viață de familie“ valențe diferite, în funcție de diferite criterii (paragraful 50) și prin care a constatat că nu a fost încălcat art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie și nici art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, într-o speță în care reclamanta nu s-a supus „obligației civile“ de a depune declarații ca martor, pretinzând, în considerarea celor 13 ani de conviețuire cu acuzatul, că ar trebui să beneficieze de același tratament juridic acordat persoanelor cu drept de refuz de a da declarații cu martor.