Decizia ÎCCJ nr. 385/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
28. Prin Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Posibilitatea acordării cumulate a sporurilor reglementate de art. 7 alin. (1) lit. a) -f) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt evidențiate în cuprinsul anexelor nr. 1-6 și 8 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare. ...
29. Prin Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 7 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând dreptul reclamantului la recalcularea indemnizației de gratitudine în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, respectiv pentru perioada 1.01.2015-2024 la zi și în continuare. ...
30. Prin Decizia nr. 307 din 15 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 10 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea dispozițiilor art. 39 și art. 162 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) din normele de aplicare a Legii nr. 360/2023, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 181/2024 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, și prin luarea în considerare a diferenței semnificative dintre „stagiul de cotizare contributiv“ menționat în aceste dispoziții antereferite și „vechimea în muncă“ prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, o persoană care beneficiază de o pensie de serviciu recalculată conform art. 28 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare în iunie 2018 (data recalculării), prin preluarea perioadei lucrate în civil, are dreptul ca, la stabilirea unei pensii în sistemul public, în baza Legii nr. 360/2023, să i se valorifice stagiul de cotizare contributiv realizat în cadrul sistemului public de pensii - care nu a influențat cuantumul pensiei în sistem neintegrat, cu excepția stagiului cotizat în cele 6 luni ce au determinat baza de calcul a acesteia? ... ...
Sursa oficială ↗