Decizia CCR nr. 523/2017Punctul 29
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.07.2017
- Dosarul
- 15.261/3/2016
29. În vederea soluționării prezentei excepții, Curtea face trimitere la Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, în care a evocat Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd contra Stichting de Nationale Sporttotalisator, prin care instanța europeană și-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acțiune. Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fixat criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naționale de a limita dependența de jocurile de noroc și de a preveni frauda în domeniu. Instanța europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea națională trebuie să fie lupta împotriva criminalității, mai precis protecția consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârșite de operatori. Curtea a precizat că o legislație națională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.