Decizia CCR nr. 517/2017Punctul 17

17. Curtea a reținut, totodată, că, față de specificul recursului în casație, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii și la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele stabilite de lege. Cazurile de recurs în casație, potrivit noii reglementări, se limitează la motivele prevăzute de art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, și anume: nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greșit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greșită a grațierii pedepsei aplicate inculpatului și aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cu excepția primului caz de casare - necompetența instanței -, care se referă la încălcarea unor norme de procedură, celelalte motive de recurs au în vedere încălcarea legii penale, unele având implicații și în soluționarea acțiunii civile. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii - iar nu chestiuni de fapt -, putând constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În ceea ce privește obiectul recursului în casație, fiind vorba de o cale de atac extraordinară, pot fi atacate numai hotărârile penale definitive. ...