Decizia CCR nr. 514/2017Punctul 45

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2017 · dosar 1.684A/2017
Punctul 45
45. Analizând cele două acte normative, Curtea constată că legea supusă controlului de constituționalitate derogă, în mare parte, de la prevederile Legii nr. 29/2000. Aceasta nu modifică, dar nici nu completează în mod expres Legea nr. 29/2000, ci prevede instituirea unor distincții prilejuite de cele două mari evenimente istorice - Războiul pentru Întregirea Neamului 1916-1918 și Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Așadar, date fiind scopul legii examinate și modalitățile specifice de îndeplinire a acestuia, astfel cum sunt reglementate de legea criticată, Curtea constată că aceasta din urmă are caracterul unei legi speciale, întrucât vizează exclusiv marcarea, prin modalități specifice, a 100 de ani de la Întregirea Neamului Românesc și de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. De asemenea, legea supusă controlului de constituționalitate are o existență de sine stătătoare, iar efectele sale juridice se întind pe o perioadă limitată de timp. Astfel, potrivit art. 5 din lege, Guvernul va elabora, anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, pentru perioada 2018-2020, Programul Național de Aniversare a Centenarului, iar până la 30 iunie 2017 va elabora calendarul de activități din anul 2017 dedicate comemorării Războiului pentru Întregirea Neamului. Ulterior perioadei înscrise în textul său, această lege va deveni inaplicabilă, consumându-se, practic, scopul reglementării sale, scop raportat, din punct de vedere temporal, exclusiv la perioada istorică 1916-1918. Măsurile de atingere a acestui scop nu pot fi luate decât în perioada prescrisă în corpul legii, ulterior legea însăși pierzându-și efectele prin căderea în desuetudine. Or, legea, ca act normativ al autorității legiuitoare, urmărește reglementarea unor relații sociale cu o anumită stabilitate și consecvență în societate. ...
Sursa oficială ↗