Decizia CCR nr. 508/2017Punctul 10
Punctul 10
10. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin art. 20 din Constituție, însă contravin art. 22 și art. 26 din Constituție. În acest sens arată că prevederile Convenției de la Istanbul pot fi aplicate în mod direct și cu prioritate față de dispozițiile speciale ale Legii nr. 217/2003. Din perspectiva art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Constituție, instanța apreciază că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece nu oferă același standard de protecție foștilor concubini care nu mai conviețuiesc împreună, așa cum li se oferă soților sau foștilor soți. Invocă în acest sens, Hotărârea din 13 iunie 1979, paragraful 40, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 8 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale protejează și oferă același standard de garanții „familiilor ilicite“ ca și familiilor tradiționale, respectiv persoanelor care au înțeles să încheie o căsătorie. În concluzie, instanța apreciază că teza finală a art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003, ce impune condiția conviețuirii concubinilor, este neconstituțională și discriminatorie. ...
Sursa oficială ↗