Decizia CCR nr. 509/2017Punctul 13
Punctul 13
13. Totodată, se arată că, profitând de caracterul general, neclar/imprecis și neprevizibil al normei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei are posibilitatea de a considera, în mod excesiv și arbitrar, ca reprezentând contravenție nerespectarea oricărei obligații din licența de furnizare prin trimiterea făcută în această licență la normativele, prescripțiile, standardele și alte acte normative în vigoare în sectorul energiei electrice. De aici rezultă că nerespectarea oricărei dispoziții normative ar putea reprezenta o contravenție, cu consecința aplicării de sancțiuni contravenționale titularilor de licență. Se susține că, deși nu există un text normativ care să prevadă drept contravenție dubla facturare a certificatelor verzi sau care să interzică în mod expres emiterea, de către furnizor, a facturilor cuprinzând valoarea recalculată a consumului de energie electrică, în situația în care acesta este înștiințat, de către operatorul de distribuție, despre existența unor intervenții neautorizate asupra mijloacelor de măsurare, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a considerat că, în baza dispoziției generale, imprecise și, în consecință, imprevizibile a art. 93 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 123/2012, săvârșirea acestor fapte ar constitui, totuși, o contravenție. Astfel, s-a ajuns la această concluzie pe calea interpretării altor prevederi, respectiv prin nerespectarea unei norme incluse într-o altă lege (spre exemplu, Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie), respectiv că, deși neprevăzută în acea lege drept contravenție, ar constitui, totuși, o contravenție. De asemenea, se arată că autoarea excepției de neconstituționalitate a fost sancționată contravențional și pentru că a stabilit în sistem paușal, în baza unor note de constatare proprii, o anumită cantitate de energie electrică a cărei valoare urmează să fie recuperată, ca urmare a unor intervenții neautorizate asupra instalațiilor aferente unor anumite imobile. ...
Sursa oficială ↗