Decizia ÎCCJ nr. 336/2025 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării
7. Tribunalul Vaslui - Secția civilă a dispus, prin încheierea din 11 aprilie 2025, în Dosarul nr. 2.544/89/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarele chestiuni de drept:
(i) Dacă majorarea de 2,5%, 5% și 7,5% acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) și f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și dacă cuantumul acesteia este supus plafonării, având în vedere aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, raportat la dispozițiile art. 38 alin. (1) , alin. (3) lit. a) , alin. (6) , alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.415/C/2018, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.415/C/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administrației penitenciare și art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. ...
(ii) Dacă recalcularea majorării prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 influențează sau nu creșterea elementelor de salarizare, drepturile salariale și nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) și f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, și/sau dacă cuantumul acestora este supus plafonării instituite de art. 38 alin. (1) , alin. (3) lit. a) , alin. (6) , alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.415/C/2018, art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.415/C/2018 și art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (1) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare. ... ... ...
Sursa oficială ↗