Sari la conținut

Decizia CCR nr. 490/2017Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.06.2017
Dosarul
13.302/325/2016

17. Raportând cele de mai sus la cauza de față, Curtea constată că, prin modul general în care este formulată excepția de neconstituționalitate, nu se poate desluși în mod rezonabil formularea sau existența vreunei critici de neconstituționalitate, chiar dacă au fost identificate textele de referință aplicabile, în funcție de motivarea criticii. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie