Decizia CCR nr. 471/2017Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2017 · dosar 79.957/301/2014
Punctul 18
18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au păstrat soluția legislativă consacrată de art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căruia „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat“, dispoziții care au făcut în numeroase rânduri obiect al controlului de constituționalitate, instanța constituțională constatând conformitatea acestora cu normele fundamentale invocate și în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗