Decizia CCR nr. 440/2017Punctul 32
Punctul 32
32. Distinct de cele reținute de prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016 și având în vedere argumentele invocate în cuprinsul acesteia, Curtea reține că nu poate fi reținută nici încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 21 alin. (1) -(3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție. Referitor la drepturile fundamentale anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că acestea garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19). ...
Sursa oficială ↗