Decizia CCR nr. 410/2017Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.06.2017 · dosar 44.504/3/2015
Punctul 21
21. Cu același prilej, Curtea a constatat însă că, prin art. IV alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2013, legiuitorul a stabilit că, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, indicele de corecție rezultat din aplicarea formulei de calcul prevăzute la art. 170 din Legea nr. 263/2010, se cuvine începând cu data de 7 noiembrie 2013, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale nr. 437 din 29 octombrie 2013. Or, Curtea a arătat că, deși Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 29 octombrie 2013 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 noiembrie 2013, dreptul persoanelor pensionate în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 la indicele de corecție reglementat de art. 170 din Legea nr. 263/2010 s-a născut la 1 ianuarie 2013, data intrării în vigoare a acestor prevederi. În acest sens, Curtea a precizat că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta“. În consecință, prin Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, Curtea a statuat că „dispozițiile art. IV alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, introduse prin art. IV pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2013, contravin prevederilor art. 147 din Constituție, întrucât indicii de corecție rezultați din formula de calcul prevăzută de art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, trebuie să se cuvină începând cu 1 ianuarie 2013, așa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, iar nu cu data de 7 noiembrie 2013.“ ...
Sursa oficială ↗