Decizia CCR nr. 384/2017Punctul 55

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.06.2017 · dosar 43.612/3/2015
Punctul 55
55. În ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea“, Curtea constată că nu poate fi reținută. Din textul constituțional invocat, autorii excepției deduc faptul că drepturile recunoscute în virtutea legii rămân câștigate, cu referire la anularea, printr-o decizie a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor prin care s-a stabilit îndreptățirea lor la despăgubiri doar pentru o parte din imobilul revendicat, desființându-se astfel drepturi definitive, recunoscute inițial prin actul emis de entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv primarul Municipiului Ploiești. Curtea reține că art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală ridică la rang de principiu constituțional posibilitatea tuturor cetățenilor români de a se bucura de totalitatea drepturilor pe care Constituția și legile țării le recunosc, această posibilitate având, însă, un caracter abstract, dobândirea fiecărui drept și exercițiul acestuia fiind circumscrise unor condiții specifice fiecărui tip de relație socială reglementată legal. Textul constituțional conține, implicit, această condiționalitate, doar interpretarea sa sistematică, integrată ansamblului normativ, conferindu-i valențele unei norme cu aplicabilitate efectivă. Așadar, principiul universalității drepturilor consacră în mod generic vocația oricărui cetățean român de a beneficia de orice drept, dar această aptitudine teoretică va putea fi valorificată în mod concret doar în limitele și cu respectarea exigențelor impuse de legile în vigoare. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la încălcarea principiului universalității nu poate fi reținută, referirea la acesta neputând fi făcută decât corelativ cu un set normativ care să particularizeze persoanele care pot avea calitatea de titulari ai anumitor drepturi, să reglementeze modalitatea de dobândire a acestora și să configureze modul de exercitare al respectivelor drepturi. ...
Sursa oficială ↗