Decizia CCR nr. 371/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.05.2017 · dosar 3.805/2/2015
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că militarul este subiect al unui raport de muncă, raport juridic care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale, astfel că elementele principale care vizează cele trei aspecte ale raportului de muncă se referă în mod intrinsec la statutul cadrelor militare, statut care este reglementat prin lege organică. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, răspunderea disciplinară a cadrelor militare trebuie reglementată prin lege organică, care să fie adusă la cunoștința publică, respectiv prin Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Or, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât prevăd ca procedura cercetării prealabile în materie disciplinară să fie stabilită printr-o normă administrativă, cu putere juridică inferioară legii, respectiv printr-un regulament militar. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică, sens în care Legea nr. 53/2003 - Codul muncii are un capitol distinct, care reglementează răspunderea disciplinară și, tocmai de aceea, art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție prevede că statutul funcționarului public trebuie stabilit prin lege organică. ...
Sursa oficială ↗