Decizia CCR nr. 337/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.05.2017 · dosar 41.050/3/2014
Punctul 5
5. Reprezentantul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București arată că problema angajatorului polițistului este pe deplin lămurită de dispozițiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române care, la art. 12 alin. (1) , prevede că în municipiul București se organizează și funcționează, ca unitate cu personalitate juridică, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. De asemenea arată că art. 5 din Legea nr. 218/2002 stabilește că din structura organizatorică a Poliției Române fac parte Inspectoratul General al Poliției Române, unitățile teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție. Totodată, potrivit art. 7 din aceeași lege, Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală. În continuare reiterează pe larg susținerile din cuprinsul punctului de vedere formulat, aflat la dosarul cauzei, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, din perspectiva lipsei legăturii dispozițiilor de lege criticate cu soluționarea cauzei. ...
Sursa oficială ↗