Decizia CCR nr. 337/2017Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.05.2017
- Dosarul
- 41.050/3/2014
6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile de neconstituționalitate formulate vizează, pe de o parte, modul în care sunt reglementate anumite instituții în materie, iar, pe de altă parte, au în vedere modul de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății. În subsidiar pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, deoarece dreptul la informație al polițistului cercetat disciplinar este respectat prin dispozițiile art. 58^3 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, iar accesul liber la justiție este prevăzut de art. 61 alin. (1) și (8) din aceeași lege. Referitor la critica potrivit căreia legea nu precizează care este rolul Ministerului Afacerilor Interne și al unităților de poliție în cadrul raportului de serviciu al polițistului menționează că acestea sunt stipulate în cuprinsul Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și, din considerente de tehnică legislativă, aceste reglementări nu au fost preluate și în cuprinsul Legii nr. 360/2002. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.