Decizia CCR nr. 327/2017Punctul 17
Punctul 17
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 708 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 20 martie 2017, Curtea a statuat că alocația pentru hrană reprezintă unul dintre drepturile acordate polițiștilor în virtutea specificului activității pe care o desfășoară, activitate care este de natură să supună organismul și psihicul unor solicitări și riscuri sporite. Curtea a constatat că, raportat la specificul activității desfășurate de polițiști, alocația de hrană poate fi privită ca o măsură de protecție socială a acestei categorii profesionale, însă, nu se poate susține că impactul acestui drept legal asupra raportului de serviciu este de natură să influențeze legalitatea, caracterul judicios și echitabil al acestuia și nu poate fi văzut ca o măsură în lipsa căreia exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce decurg din raportul de serviciu ar fi supuse îndoielii ori ar da loc abuzului uneia dintre părțile raportului de serviciu. ...
Sursa oficială ↗