Sari la conținut

Decizia CCR nr. 313/2017Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2017
Dosarul
2.959/3/2014

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la libertatea individuală și la libera circulație. Astfel, sintagma potrivit căreia „instanța poate dispune aducerea acestuia cu mandat de aducere“, fără a stipula, a nominaliza în concret cazurile când se poate dispune o astfel de măsură, încalcă libertatea individuală a persoanei și dreptul la libera circulație, cu atât mai mult cu cât norma fundamentală reglementează în mod expres în ce condiții, unei persoane aflată într-o procedură judiciară, îi poate fi restrânsă libertatea, respectiv, reținerea și arestarea. Mai arată că, deși a uzat de prevederile art. 364 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv judecarea în lipsă, acesta a fost citat la mai multe termene de judecată cu mandat de aducere cu însoțitor, fără ca această dispoziție a instanței să fie motivată și fără ca inculpatul să fi fost audiat la acele termene sau să fi efectuat vreun act de procedură în legătură cu acesta. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie