Decizia CCR nr. 307/2017Punctul 15
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, sunt neconstituționale. Curtea a constatat, în esență, că funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. Pe cale de consecință, Curtea a statuat că elementele esențiale în ceea ce privește nașterea, executarea și încetarea raportului de serviciu se vor referi în mod intrinsec la statutul special al funcționarului public din sistemul administrației penitenciare, statut care trebuie reglementat prin lege organică - respectiv Legea nr. 293/2004. Așa fiind, Curtea a reținut că prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 aduc atingere dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prin delegarea unei atribuții ce aparține în exclusivitate legiuitorului, către un membru al Guvernului și celor ale art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, deoarece personalul vizat se va putea raporta numai la prevederile lacunare, incomplete, ale acesteia. ...
Sursa oficială ↗