Decizia CCR nr. 321/2017Punctul 17

17. Curtea constată, însă, că, deși autoarea excepției de neconstituționalitate ridică, în mod expres, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24^1 din Legea nr. 304/2004, motivarea acesteia nu privește textul legal antereferit, care vizează procedura de filtru din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci faptul că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești nu poate fi supusă recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Curtea reține că, în speță, dat fiind specificul materiei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, și anume, în materia contenciosului administrativ, cauza parcurge două etape: fond și recurs, judecate de Curtea de Apel, respectiv secția corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Întrucât, în cauză, a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții Constituționale în acest ultim grad de jurisdicție, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători [Încheierea nr. 158 din 12 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.774/1/2015] fiind considerată instanța imediat superioară în sensul autonom al art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a apreciat că încheierea astfel pronunțată nu mai poate fi supusă recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, s-a arătat că „soluționarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competența instanțelor firești, stabilite de legea procesual civilă pentru a se pronunța asupra acesteia în fond și căi de atac“; prin urmare, instanța ierarhic superioară se poate pronunța asupra soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectând limitele controlului judiciar antereferit. ...