Decizia CCR nr. 302/2017Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.05.2017 · dosar 3.914/103/2014
Punctul 29
29. Curtea observă că, potrivit art. 282 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, această nulitate se poate invoca în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății. Consecința neinvocării nulității relative în termenul prevăzut de lege determină acoperirea acestui viciu. De asemenea, viciul se acoperă și în situația în care persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității. ...
Sursa oficială ↗