Decizia CCR nr. 274/2017Punctul 22
Punctul 22
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, respectiv sintagma „toate cazurile“ cuprinsă în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014. Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile criticate, în mod punctual, acestea sunt cuprinse în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, care au următorul cuprins: „(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.“ ...
Sursa oficială ↗