Decizia CCR nr. 246/2017Punctul 7
Punctul 7
7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale referitoare la principiul egalității în drepturi, dreptul de acces liber la justiție sau dreptul la apărare. Invocă, în acest sens, cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa cu caracter obligatoriu, respectiv prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și deciziile nr. 9 din 4 aprilie 2016 și nr. 2 din 30 ianuarie 2017 privind pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea de unor probleme de drept. ...
Sursa oficială ↗