Decizia CCR nr. 241/2017Punctul 16

16. Față de această jurisprudență se impune precizarea că Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 au vizat neconstituționalitatea conținutului normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 și, respectiv, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, și nu conținutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză„ cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, îndeplinește condiția de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 307 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, paragraful 13, sau Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, paragraful 20). ...