Decizia CCR nr. 226/2017Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.04.2017 · dosar 10.130/3/2015
Punctul 10
10. Pe de altă parte, se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece în virtutea puterii numai pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, acestea se aplică exclusiv situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (facta pendentia), precum și situațiilor juridice care se vor naște, modifica sau stinge după acest moment (facta futura), incluzând aici și efectele viitoare ale situațiilor juridice trecute. Din contră, deciziile Curții Constituționale nu se aplică faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de publicarea lor, și nici efectelor produse înainte de acest moment (facta praeterita). Situația este similară celei create prin intrarea în vigoare a unei legi noi, a cărei intervenție asupra situațiilor juridice anterioare nu este posibilă față de art. 15 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗