Decizia CCR nr. 244/2017Punctul 39
Punctul 39
39. Referitor la emiterea ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, Curtea reține că, potrivit art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal administrate, procurorul emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale. Totodată, potrivit art. 314 din Codul de procedură penală, după examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispozițiilor art. 285 din același act normativ, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând: clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală; renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public pentru continuarea urmăririi penale. ...
Sursa oficială ↗