Decizia CCR nr. 243/2017Punctul 41
Punctul 41
41. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi primită nici trimiterea la argumentele avute în vedere cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, și Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, deoarece, în prima decizie, instanța de contencios constituțional a sancționat lipsa de claritate a sintagmei „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, care nu își mai găsea corespondent în legislația în vigoare, iar în cea de-a doua decizie a fost cenzurat faptul că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu definesc ele însele noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă“ și nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. ...
Sursa oficială ↗