Decizia CCR nr. 240/2017Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.04.2017 · dosar 11.770/200/2016
Punctul 21
21. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015, prin care instanţa constituţională a constatat încălcarea principiului neretroactivităţii în cazul unor dispoziţii legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor şi actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. Prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale, autorii excepţiei consideră că este tratată în mod discriminatoriu faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât noua lege pune creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a se ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, ceea ce plasează într-o poziţie privilegiată debitorul, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale. ...
Sursa oficială ↗