Decizia CCR nr. 219/2017Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.04.2017 · dosar 1.541/115/2015
Punctul 11
11. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, se susține că acestea încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu respectă principiul caracterului mijlocit al administrării probelor, care este specific fazei judecății. Se arată că, potrivit textului criticat, instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei nu are posibilitatea de a analiza în mod direct probele administrate în etapa urmării penale, dacă acestea nu au fost contestate de către părți. Se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Cuteanu împotriva României, prin care instanța europeană a constatat că neascultarea reclamantului și a martorilor de către instanța de apel și de recurs echivalează cu privarea reclamantului de dreptul la un proces echitabil. Se face, de asemenea, trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Flueraș împotriva României, prin care instanța europeană a statuat că pronunțarea condamnării reclamantului fără audierea martorilor, deși acesta fusese achitat de două instanțe inferioare, este contrară dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât încalcă dreptul la apărare al persoanei astfel condamnate. Mai mult, s-a apreciat, cu același prilej, că instanța de recurs ar fi fost obligată să adopte, din oficiu, măsuri pozitive, în scopul audierii martorilor, chiar dacă reclamantul nu a solicitat acest lucru în mod expres. ...
Sursa oficială ↗