Decizia CCR nr. 207/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.03.2017 · dosar 2.003/89/2015
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 100 alin. (2) -(4) din Codul penal creează discriminare între persoanele care suferă de handicap grav, condamnate la pedepse penale privative de libertate, care nu sunt apte de muncă, și cele sănătoase, întrucât dau posibilitatea acestora din urmă să obțină o reducere a pedepsei și recompense, prin luarea în considerare a zilelor de muncă, drept pe care persoanele deținute lipsite de capacitate de muncă nu pot să îl exercite. De asemenea, se susține existența unei discriminări între persoanele cu handicapuri grave, care execută pedepse cu închisoarea, și condamnații care au împlinit vârsta de 60 de ani și care pot fi eliberați condiționat după efectuarea a cel puțin jumătate, respectiv o treime, din durata pedepsei. Se conchide că, în acest fel, regimul juridic de detenție a persoanelor cu handicap grav este unul mai sever decât cel al persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani și că se impune regândirea textelor criticate, prin reglementarea situației persoanelor cu handicap grav în mod similar situației persoanelor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗