Decizia CCR nr. 197/2017Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.03.2017 · dosar 572/108/2016
Punctul 12
12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul social și demnitatea umană, art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 22 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 26 referitoare la viața intimă, familială și privată, art. 32 cu privire la dreptul la învățătură, art. 33 referitoare la accesul la cultură, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 42 referitoare la interzicerea muncii forțate, art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 47 referitoare la nivelul de trai, art. 48 alin. (1) privind familia, art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se mai invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 privind dreptul la viață, art. 3 referitoare la interzicerea torturii, art. 4 cu privire la interzicerea sclaviei și a muncii forțate, art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 13 cu privire la dreptul la un recurs efectiv și art. 14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederilor art. 1 și 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la protecția proprietății și la dreptul la instruire. ...
Sursa oficială ↗