Decizia CCR nr. 196/2017Punctul 23

23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, precitată, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză. ...