Decizia CCR nr. 185/2017Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.03.2017 · dosar 144/90/2016
Punctul 20
20. Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că atât destinatarii legii procesual penale, cât și organele chemate să o aplice pot determina sensul noțiunii de „suspiciune rezonabilă“, sintagmă al cărei conținut concret va fi stabilit, conform celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. Pentru acest motiv, expresia criticată îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate specifice standardului calității legii, impus de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Referitor la respectarea exigențelor prevederilor constituționale anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragrafele 17 și 18). ...
Sursa oficială ↗