Decizia CCR nr. 163/2017Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2017 · dosar 19.213/3/2015
Punctul 25
25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora. Prin decizia menționată, Curtea a reținut (paragraful 33), în esență, că impunerea evocării fondului ca o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătorești încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și accesul liber la justiție al cetățenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pe motiv că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții - deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat -, ceea ce reprezintă o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. ...
Sursa oficială ↗