Decizia CCR nr. 143/2017Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.03.2017 · dosar 1.769/59/2014
Punctul 26
26. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 11 alin. (2) potrivit căruia „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern“, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor din actul de aderare. ...
Sursa oficială ↗